si dupa ce toate trec nu mai ramane decat linistea...acea liniste ce se instaureaza cu fiecare secunda care trece in tine si iti poti auzi propriul suflet incercand sa respire...
intins pe pardoseala rece,nemiscat de minute bune astepti...astepti ziua in care o sa te poti misca din nou, cand o sa poti sa iti recapeti simturile, sa poti sa crezi iar. dar pana atunci o sa continui in aceasta stare de inertie...
pierdut in lumea fada pasesti cu sufletul mort,cautand sa-l resuscitezi...sa ii dai din nou un motiv...si te zbati, alergi...cauti in gradini, in valurile marii, in rasarit, in ploaie, in frunzele toamnei, in pahare cu vin, in noaptea tarzie, in oameni, in zambete...dar intarzie sa apara. intarzie sa bata la usa si sa urle: sunt gata sa urc! sunt aici! sunt aici, si nu am de gand sa plec prea curand, iar atunci cand o voi face o sa te tin de mana si o sa mergem impreuna!
dar pana atunci ramai nemiscat pe pardoseala rece ascultand linistea...
